Prelucrarea rentabilă a pietrei naturale și a materialelor reciclabile

Piatra naturală concasată și materialele reciclate cu granulație finală sortată sunt folosite ca agregate standard pentru beton, precum și pentru straturile de bază, de liant și de uzură în construcția de drumuri și clădiri. Dar cum sunt transformați bolovanii mari de piatră în agregate cu granulație definită?

Prelucrarea pietrei naturale

La prelucrarea pietrei naturale, bolovanii mari de rocă sunt sparți până la o granulație definită, într-un proces cu mai multe etape de concasare și sortare. În cazul în care piatra este prelucrată în stații mobile, materialul derocat este încărcat de excavator în concasor, situat de obicei în apropierea peretelui abatajului.

Piatra concasată este apoi fie transferată direct la următoarea treaptă de prelucrare pe benzi transportoare sau expediată în basculantă. În cazul în care prelucrarea se face în instalație staționară, materialul derocat este încărcat în basculante de carieră. Încărcarea se realizează cu excavator sau încărcător pe pneuri chiar lângă abataj.

Prelucrarea materialelor reciclate

Pe lângă beton armat, asfalt și cărămizi, deșeurile din construcții și demolări sunt separate în componente utile de către stații de concasoare mobile sau stații de concasare și sortare staționare.

Un proces combinat de concasare, sortare și extragere a metalului este o metodă rentabilă de prelucrare a materialelor reciclabile. Pentru a obține un produs final de o calitate mai ridicată, etape suplimentare de proces pot fi adăugate, cum ar fi spălarea, eliminarea unor materiale ușoare precum plastic și hârtie printr-o separare pneumatică, precum și suplimentar o separare electromagnetică a metalelor.

WIRTGEN ROMANIA este membru al WIRTGEN GROUP, un grup de companii care operează la nivel mondial din sectorul de mașini de construcții și care cuprinde mărcile tradiționale de produse: WIRTGEN, VÖGELE, HAMM, KLEEMANN si BENNINGHOVEN. În calitate de lider tehnologic, oferim clienților noștri soluții de mașini mobile pentru construcția de drumuri și de reabilitare a drumurilor, instalații pentru minerit și pentru prelucrarea mineralelor sau materialelor reciclate, precum și pentru producția de asfalt.
Cifrele noastre cheie : În 2016, WIRTGEN GROUP a realizat o cifră de afaceri consolidată de 2,59 miliarde de euro. In prezent WIRTGEN GROUP are 8.000 de angajați.

© 2017 WIRTGEN ROMANIA